Călătorie francofonă în lumea oceanografiei
Ziua Internațională a Francofoniei a fost celebrată anul acesta printr-un eveniment educativ și captivant dedicat oceanografiei și marilor cercetători care au marcat dezvoltarea acestui domeniu. Activitatea a fost organizată de prof. Carmen Bucovala și i-a avut ca protagoniști pe elevii clasei a XI-a bilingv franceză de la Liceul Teoretic „Ovidius”, care se pregătesc să susțină la sfârșitul acestui an proba anticipată a bacalaureatului francofon.
În cadrul evenimentului, elevii au descoperit contribuțiile remarcabile ale unor exploratori și oameni de știință celebri, precum Jacques-Yves Cousteau, pionier al cercetării subacvatice, Mihai Bănescu, specialist al faunei marine, Emil Racoviță, fondatorul biospeologiei, Grigore Antipa, eminent biolog și oceanograf român, precum și Jean-Baptiste Charcot, explorator al regiunilor polare. Prin prezentări interactive și discuții, participanții și-au îmbogățit cunoștințele și au exersat limba franceză într-un context științific atractiv.
Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă dinamică și stimulativă, favorabilă schimbului de idei și dezvoltării curiozității intelectuale. S-a încheiat printr-un concurs de cultură generală dedicat particularităților Mării Negre, în cadrul căruia elevii și-au valorificat cu ușurință cunoștințele și au demonstrat o bună înțelegere a temelor abordate.
Această inițiativă a reprezentat o oportunitate valoroasă de a promova francofonia, de a evidenția rolul limbii franceze în comunicarea științifică și de a încuraja interesul tinerilor pentru cercetare și pentru protejarea mediului marin.





/*php _e( 'Trackback-urile sunt inchise, dar puteti sa lasati un comentariu.', 'Ovidius 2.0' ) */?>




