Domnului Profesor, VERNIC GHEORGHE, cu recunoștință
Suntem nevoiți astăzi să ne luăm rămas bun de la domnul Profesor VERNIC GHEORGHE – emblemă a învățământului constănțean, un dascăl a cărui cariera s-a identificat cu viața liceului “Ovidius”, un dascăl care și-a pus amprenta pe multe alte fațete ale școlii ca sistem și ale Constanței ca cetate.

În cei 40 de ani de carieră didactică a domnului profesor Vernic, sute de elevi au învățat să iubească matematica la orele sale, sute de elevi au gustat din echilibrul și rigoarea lecțiilor sale, sute de elevi i-au cerut și ascultat sfatul și îndrumările. Din zecile de generații la care a predat s-au desprins olimpici naționali și internaționali. Mulți dintre elevii săi au urmat o carieră didactică, alegându-și-l ca model. Aceeași încredere și admirație i-a făcut pe foștii săi elevi să-și așeze copiii în băncile claselor la care preda profesorul Vernic.
Ca director adjunct (1971 – 1978) și apoi ca director (1978 – 1990) al liceului a gândit și a realizat profilul școlii și a influențat determinant devenirea acesteia. A înființat primele clase de informatică din județul Constanța, a dezvoltat baza materială (amfiteatrul, laboratoare noi, sala de sport, sala de gimnastică), a atras în liceu cadre didactice de valoare cărora le-a indus și cultivat devotamentul față de școală. Toate acestea sunt argumente și suport ale respectului și considerației de care se bucură în Constanța profesorul Vernic. Toate acestea sunt motivele pentru care Liceul Teoretic “Ovidius” îi este recunoscător dascălului Vernic.
Azi suntem nevoiți să ne inclinăm pentru ultima dată în fața dascălului, să îi mulțumim pentru tot ceea ce a inspirat în noi și, cu durere în suflet, să ne luăm rămas bun.
Director, Prof. Cristina Anghel
7 septembrie 2020