Excelența celebrată de asociația „Dark Knights”

Gala Dark Knights a adus un nou motiv de bucurie și de mândrie pentru Liceul Teoretic „Ovidius”. Eva-Florina Tudor, în prezent studentă în anul I al Universității de Medicină și farmacie “Carol Davila” și Christian Șerban, elev în clasa a XI-a, mentorați de doamnele profesoare Carmen Bucovală și Florentina Ionescu au fost premiați pentru rezultatele remarcabile obținute la nivel național și internațional în anul școlar 2024-2025.

Perseverența, efortul depus și pasiunea i-au adus Evei  medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Biologie desfășurată în Filipine, iar lui Christian premiul I la Olimpiada națională de Limba și literatura română și premiul special „Vladimir Streinu”, performanțe apreciate la gala excelenței tinerilor dobrogeni, eveniment desfășurat sâmbătă, 28 februarie, la Cazinoul din Constanța.

Felicitări și succes în traseul academic de excepție!