„My Compass”
Proiectul Erasmus+ My Compass- Enabling student’agency in their route to the future, dedicat consilierii și îndrumării în carieră a elevilor, a presupus două mobilități: una derulată în cadrul Liceului Teoretic Ovidius, iar o alta desfășurată la Istituto Omnicomprensivo Orte din Italia.
Cea de a doua etapă a mobilității a reunit profesori și elevi din România și Italia, având drept scop sprijinirea tinerilor în procesul de orientare școlară și profesională. Prin activități moderne și cu aplicabilitate practică, proiectul a oferit un spațiu de explorare a intereselor, a pasiunilor și a direcțiilor în carieră, într-un context multicultural, vizând dezvoltarea abilităților și a competențelor de autocunoaștere, de adaptare atât la cerințele sistemului educațional, cât și la cerințele pieței muncii.
La această etapă au participat actori ai Liceului Teoretic Ovidius– prof. Deniz Trifan, prof. Mihaela Vintilă și elevii Călin Clara Maria, Petcu Daria Maria, Sescioreanu Ștefania Anamaria, Stoian Rareș, Trifan Andi-Daren. Aceștia din urmă au avut ocazia să petreacă timp în familii gazdă, integrându-se în atmosfera specifică locului, aspect ce a favorizat schimburile culturale. Elevii români au interacționat cu membrii familiilor gazdă, beneficiind de contexte care le-au permis să cunoască obiceiuri, tradiții și valori ale culturii italiene. Această experiență a fost extrem de valoroasă, nu doar din perspectiva integrării în specificul italian, dar și pentru dezvoltarea abilităților de adaptabilitate și înțelegere interculturală. Tinerii au avut ocazia să împărtășească propriile tradiții și perspective, consolidând legătura dintre culturi și încurajând respectul reciproc.
În plus, implicarea în proiect le-a oferit cadrelor didactice oportunități semnificative în ceea ce privește dezvoltarea profesională prin lărgirea orizontului de cunoaștere și prin adoptarea de metode educaționale inovative. Colaborarea cu profesorii din Italia a favorizat împărtășirea experiențelor didactice și adoptarea de bune practici educaționale, aspect ce contribuie la îmbunătățirea semnificativă a calității procesului instructiv-educativ. De asemenea, angajarea în proiect a reprezentat și un prilej de a crea legături durabile cu o instituție educațională din țara-gazdă, contribuind astfel la dezvoltarea unei rețele internaționale de sprijin pentru profesori și elevi.
Elevii au avut ocazia să reflecteze asupra propriilor abilități, să își exerseze gândirea critică și creativă și să interacționeze cu profesioniști din diverse domenii. În cadrul unei lecții de științe intitulate „Make Pizza”, aceștia au învățat despre procese chimice și nutriție în timp ce pregăteau aluatul și discutau despre reacțiile ce au loc în timpul coacerii. Totul a fost o lecție aplicată despre știință, muncă în echipă și meserii precum bucătar, nutriționist sau tehnician alimentar.
Un alt moment semnificativ l-a reprezentat atelierul de AutoCAD, în care elevii au fost inițiați în proiectarea digitală și au descoperit utilitatea acestui instrument în profesii precum arhitect, inginer, designer de interior sau tehnician CAD. Activitatea a fost elocventă pentru evidențierea legăturii dintre competențele digitale și oportunitățile de carieră. În cadrul acestei mobilități, activitățile STEAM desfășurate la Universitatea din Viterbo au adus în prim-plan legătura dintre știință, tehnologie, artă și matematică. Atelierele de optică, biotehnologie și modelare 3D i-au ajutat pe elevi să înțeleagă cât de larg este spectrul carierelor moderne, de la cercetare până la design sustenabil și arte digitale. Experiențele favorizate de activitățile din cadrul proiectului My Compass au avut un impact profund asupra elevilor, contribuind la descoperirea sinelui, la explorarea unor opțiuni reale de viitor și la dobândirea încrederii în propriile alegeri. Pentru mulți dintre ei, proiectul a fost cu adevărat o busolă menită să traseze o direcție clară spre un viitor la care acum privesc cu entuziasm și curaj.