O NOUĂ EDIȚIE A CONCURSURILOR INTERJUDEȚENE DE ECONOMIE

Vineri, 13 mai 2016, s-a desfășurat la Liceul Teoretic ”Ovidius” Constanța, ediția a XI-a a concursurilor interjudețene “Gândesc economic, deci câștig” și “Și eu voi fi întreprinzător”.

Concursurile au fost organizate de către Centrul de Resurse pentru Educație Economică Constanța, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Liceul Teoretic “Ovidius”, cu sprijinul deosebit al Direcției Județene de Sport și Tineret Constanța.
Au participat elevi și echipaje din colegii economice, colegii naționale și licee din orașele Onești, Brăila, Buzău, Iași, Suceava și Constanța.
Pe primele 3 locuri la Concursul “Gândesc economic, deci câștig” s-au clasat în ordine elevii: Mihai Diana Cosmina, Năstăsescu George Silviu, Vicol Mihai Valentin și Alexe Andreea Rebeca, toți de la Liceul Teoretic ”Ovidius” Constanța.
Concursul de planuri de afaceri a fost câștigat la egalitate de echipa Liceului Teoretic ”Ovidius” Constanța formată din elevii: Rida Sorana, Sandu Vlad, Suciu Antonia Maria, Temur Danyar Sefer, Topliceanu Ioana Adriana și eleva Pascaru Cristina Elena de la Liceul “Dimitrie Cantemir” Iași.
Câștigătorilor le-au fost acordate diplome, premii în bani și lucrări de specialitate.