Te invit să-mi cunoști orașulEdiție aniversară: Proiectul regional „Te invit să-mi cunoști orașul!” împlinește 10 ani de excelență la Liceul Teoretic „Ovidius”Te invit să-mi cunoști orașul
Începutul lunii iunie a marcat desfășurarea celei de-a X-a ediții a proiectului cultural-științific regional „Te invit să-mi cunoști orașul!”, eveniment carea devenit deja o tradiție de referință în peisajul educațional constănțean.
Proiectul a reunit sute de elevi cu vârste între 10 și 19 ani, alături de cadre didactice coordonatoare din întreaga regiune și nu numai, într-o suită de manifestări transdisciplinare ce îmbină istoria, literatura, științele și artele, pentru redescoperirea spațiului citadin și a patrimoniului cultural local, prin ateliere de creație, colocvii tematice, simpozioane științifice și concursuri de traduceri.
În cadrul acestei suite de manifestări, a avut loc prezentarea de proiecte în cadrul secțiunii “Colocviu despre istoria, geografia citadină şi multitudinea etnică a spaţiului; personalităţi ale orașului” – diversitate confesională, arhitecturală și istorică – coordonatori profesorii Elena Nistor, Anișoara Paris, Loredana Busuioc, Mihălțeanu Cristina, Fefea Silvia, Tudosă Alina, Voiculeț Ramona, Zaharia Mihaela urmată de întâlnirea din cadrul secțiunilor “Atelier de traducere într-o limbă de circulaţie internaţională” (franceză, italiană, spaniolă, germană şi/ sau engleză) – coordonat de profesorii: Nadina Dima-Aldea, Popovici Mariana, Gheorghiu Lavinia, Gavrilă Cristina, Lazea Anca, Crăciun Rodica, Cristea Dorina, Chirilă Alina, Jinga Elena, Vintilă Mihaela, Vlăduceanu Andrea, Ciobanu Alexandrina, Frecea Cristina, Văduva Dorina și “Atelier de creaţie în limba română”, coordonat de profesorii: Trache Alina, Paliuc Paula, Secuiu Brîndușa, Camelia Roman, Adina Holban, Deniz Trifan, Florentina Ionescu, având ca invitat pe doamna prof. univ. dr. Cristina Tamaș, scriitor și traducător, care a vorbit elevilor despre legătura dintre traducere și literatură. De altfel, însăși scriitoarea a afirmat după eveniment ”Ieri, o zi foarte interesantă alături de elevii de la Liceul Teoretic “Ovidius” din Constanța. M-au încântat acești adolescenți frumoși și cadrele didactice care au asistat la un dialog despre traducere, literatură și teatru”.
Ziua următoare a adus întâlnirea cu scriitorul și graficianul Ion Codrescu, întâlnire axată pe lucrarea acestuia, „Epistole către Ovidiu”, și mai ales relația dintre grafică, spațiul citadin tomitan și marele poet Ovidius, astfel de întâlniri devenind o ocazie minunată de a descoperi lumea creației și puterea cuvintelor, secțiune coordonată de prof. Trache Alina, prof. Dima Aldea Nadina, prof. Ursu Iustina, Paliuc Paula, Secuiu Brîndușa, Camelia Roman, Adina Holban, Deniz Trifan și Florentina Ionescu. Programul a continuat, în cadrul secțiunii “Musica ex Ponto”, coordonat de prof Crina Pavlicu, ce a reunit elevi de la diferite școli și licee ce și-au armonizat interpretarea într-un spectacol admirabil.
Coordonatorului proiectului, dna prof. dr. Alina Trache a menționat: ”la toate secțiunile proiectului au participat aproape 300 de elevi și profesori, demonstrând că un proiect născut din dorința de a cunoaște mai bine orașul de către elevi a devenit un nod important al comunicării regionale de creativitate și cercetare pentru elevi. De altfel, ediția a X-a reprezintă un moment de bilanț, dar și o privire spre viitor”.
Mulțumiri tuturor participanților! Ne revedem in 2027!





/*php _e( 'Trackback-urile sunt inchise, dar puteti sa lasati un comentariu.', 'Ovidius 2.0' ) */?>




