Evoluția unității noastre de învățământ, prezentată cu prilejul semicentenarului sărbătorit în anul 2005, menţiona ca sediu al instituţiei la momentul 1955 imobilul „Vila Loghin” 19, situată pe actuala stradă Mihai Eminescu nr. 33 (fostă Bulevardul Engels nr. 11). Din 1959, instituţia se mută în vechiul sediu al Universității „Ovidius” din Bulevardul Mamaia nr. 124-126 (fostul Bulevard Lenin), urmând ca apoi, din anul 1961, să funcționeze în localul situat în Stradela Basarabi nr. 2 pe care îl ocupă şi in prezent. Noile cercetări arhivistice ale registrelor Liceului Teoretic „Ovidius” precum și studiul lucrărilor unor autori care au analizat în timp înființarea și funcționarea unităților de învățământ în urbea noastră după războiul de independență din anul 1877, raportat la reformele din sistemul educației de-a lungul timpului, atestă în fapt funcționarea instituţiei care azi poartă numele de Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța incepand cu 1927.
Anul 1955 marchează momentul în care a fost înfiinţată Şcoala Medie nr.3 (prima denumire sub care a fiinţat Liceul Teoretic „Ovidius”). Începând cu 1959, Şcoala medie nr. 3 îşi schimbă adresa pe Bulevardul Mamaia nr. 124-126, (fost Bulevardul V.I. Lenin), în clădirea Bibliotecii aparținând actualei Universităţi „Ovidius”. Unitatea de învățământ funcționează sub aceeași denumire de „Școala medie nr. 3”, însă, doar pentru numai doi ani, până în 1961. În acești doi ani, directorul instituţiei a fost profesorul Ion Lungu. La 1 septembrie 1961, liceul se mută în sediul actual de pe Stradela Basarabi nr. 2, fără însă a i se schimba denumirea de Şcoala medie nr. 3, cu acelaşi director profesorul Ion Lungu. Fiind o zonă periferică, în apropierea gării, o mare parte din elevi vine din localităţile din apropierea Constanţei, astfel că pentru constănţeni instituţia devine „liceul cu elevi săraci şi navetişti”. Şcoala medie nr. 3 are acum 24 de săli de clasă, bibliotecă, un laborator de fizică, unul de chimie şi altul de biologie, 2 ateliere de practică, staţie de radio-amplificare, autobuz. În 1963, este consemnată schimbarea directorului, iar prin ordinul Ministerului este instalată ca director profesoara Mureşan Silvia. – 1965 – 1976. Începând cu anul școlar 1965 -1966, Şcoala medie nr. 3 îşi schimbă titulatura în Liceul nr. 3, așa după cum se observă în procesul verbal de întrunire a Consiliului pedagogic din 06.11.1965, ocazie cu care se trece la sistemul învăţământului de 12 ani, apoi, începând cu anul școlar 1972-1973, Liceul nr. 3 poartă denumirea de Liceul nr. 3 „Ovidius”.
Din anul 1968 și până în anul 1978, conducerea liceului este asigurată de profesor Buciu Alexandru. În anul 1973, începe construcţia aripii noi ce include 2 laboratoare de fizică, 2 laboratoare de chimie şi unul de biologie, un cabinet de ştiinţe sociale şi un cabinet fonic. Se construiesc sala de sport, sala de gimnastică şi 10 ateliere. În anul 1975, exista în cadrul acestui liceu o microîntreprindere patronată de şantierul naval, cu ateliere de lăcătuşerie, strungărie, sudură, tâmplărie, existând o catedră de activităţi tehnico-productive. – 1976.
Din 07.06.1976, unitatea de învățământ renunță la titulatura de Liceul nr. 3 „Ovidius” devenind Liceul nr. 3 urmând ca din anul școlar 1976-1977 să poarte denumirea de Liceul nr. 1 respectiv Liceul nr. 1 „Ovidius”, așa după cum se constată din procese verbale consecutive de întrunire a Consiliului pedagogic din 07 iunie, 30 septembrie și 14 octombrie 1976. – 1978 – 1982.
Anul 1978 aduce o nouă schimbare a denumirii, din 19.01.1978, conform datelor din registrul de procese verbale de întrunire a Consiliului pedagogic, liceul îşi schimbă din nou denumirea devenind Liceul de matematică- fizică nr. 1, denumirea pe care o poartă până în anul 1982. În această perioadă, se inaugurează aripa nouă şi sala de festivităţi, liceul având 46 de săli de clasă, 2 laboratoare de fizică, 3 laboratoare de chimie, 1 laborator de biologie, un cabinet de ştiinţe sociale, un cabinet fonic, 3 cabinete de specialitate, un cabinet medical, un cabinet stomatologic, o sală de sport, o sală de gimnastică şi 2 terenuri de sport. Începând cu anul 1978, liceul s-a aflat sub conducerea directorului, profesor Vernic Gheorghe. – 1982 – 1990.
Din 1982 până în 1990, unitatea a fost cunoscută ca Liceul industrial nr. 10, prima ultima utilizare a acestei din urmă denumiri regăsindu-se în registrul de procese verbale de întrunire ale Consiliului pedagogic din 13 septembrie 1982. Din 1982 până în 1990, perioadă în care a purtat denumirea de Liceul industrial nr. 10, lăcașul de învățământ s-a aflat sub conducerea directorilor Alexandru Buciu şi Gheorghe Vernic, iar, pentru o scurtă perioadă de timp, februarie-septembrie 1990, sub conducerea profesorului Constantin Grasu. – 1990 – prezent.
Anul 1990 înseamnă pentru evoluţia acestei instituţii schimbarea numelui în Liceul Teoretic „Ovidius”. Schimbarea denumirii unității de învățământ este realizată astfel, în baza Hotărârii nr. 232/1990 a Inspectoratului Școlar Județean Constanța, decizie comunicată Ministerului Industriei Ușoare cu adresa nr. 39 din 26.02.1990, prin care, fostul Liceu Industrial nr. 10, începând cu 01 septembrie 1990 revine la profilul real-umanist, urmând ca din această dată să poarte denumirea de Liceul „Ovidius”. Denumirea utilizată și în prezent de Liceul Teoretic „Ovidius”, a fost nominalizată în Planul de Învăţământ pentru anul şcolar 1990-1991, ce a fost aprobat pe baza Hotărârii Guvernului nr. 521 din 12 mai 1990 și transmisă cu adresa nr. 33.333/1990 a Ministerului Învăţământului. Din acest moment liceul îl are ca director timp de 12 ani pe profesorul Valentin Frecuş, ce realizează astfel trecerea de la perioada de dinainte şi de după 1990.
În anul 2002, funcţia de director este preluată de doamna profesor Anghel Cristina. Liceul are în prezent 23 de săli de clasă, 8 laboratoare (unul de fizică, două de chimie, unul de biologie, două de informatică, unul multidisciplinar și unul de astronomie), o rețea cu peste 180 de calculatoare, șapte cabinete (ştiinţe socio-umane, asistenţă psihopedagogică, mass-media, management de proiect și limbi străine engleză, franceză, germană), două cabinete medicale (medicină şcolară şi stomatologie), o sală de sport şi una de gimnastică, două terenuri de sport, o sală de festivităţi cu 200 de locuri, un amfiteatru cu 64 de locuri, o bibliotecă ce are peste 21845 de volume şi 4 cabinete auxiliare.
Începând din anul 2020, urmare accesării unor fonduri europene, Liceul Teoretic „Ovidius” Constanța a beneficiat de eficientizarea energetică a clădirii, de dotări ce au vizat sălile de clasă, laboratoarele, sala de sport, biblioteca, dar și de structurarea a două laboratoare SMART cu echipamente didactice de cel mai înalt nivel educațional.




