READ IT – READING IS FUN THROUGH DIGITAL STORYTELLING
În perioada 9 -10 noiembrie 2012 la Veneția, Italia a avut loc întâlnirea finală a partenerilor proiectului Read-IT – Formarea Profesorilor pentru a face LECTURA mai plăcută prin Povești Digitale!
Întâlnirea a avut loc la Universitatea Ca’Foscari din Veneția, unde s-au discutat rezultatele și impactul proiectului în cele 5 țări participante. Au participat profesori și elevi din Danemarca, Italia, Scoția, Turcia și România, Liceul Teoretic „Ovidius”, Constanța, fiind reprezentat de prof. Cristina Anghel și prof. Alina Roxana Chirilă.
Read-IT este un proiect Comenius care are ca scop identificarea, implementarea si testarea unei noi metodologii didactice ce ajută profesorii să achiziționeze noi abilitați didactice prin producții de fișiere video și să motiveze generațiile de tineri cititori prin producția de book trailers.
Proiectul pilot s-a derulat în lunile ianuarie-aprilie 2012 și a avut 2 componente: E-learning Course for Teachers, curs online unde profesorii au parcurs module de noțiuni teoretice despre producerea unui book trailer și Project Class unde profesorii au lucrat împreuna cu elevii și au creat book trailere.
În urma acestui proiect, atât profesorii cât și elevii au descoperit noi metode de abordare a educației digitale, și au combinat cititul și scrisul într-un mod interactiv creativ și autentic.