Olimpiada Internationala de Proiecte de Mediu
In perioada 9-12 mai 2014 s-a desfășurat la Istanbul a XX-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Proiecte de Mediu. La acesta a participat proiectul realizat de Alexandra Alboiu și Loredana Doroftei, coordonate de prof. Carmen Bucovală, proiect realizat în colaborare cu ONG Mare Nostrum, intitulat “Noi soluții pentru conservarea delfinilor din Marea Neagra”. Proiectul a fost deosebit de apreciat de juriul format din experți din 21 de țări, cele doua eleve primind medalia de argint pentru proiectul prezentat. Liceul Teoretic “Ovidius” participă la această Olimpiadă de Proiecte de Mediu în fiecare an începând din anul 2000, și a câștigat până acum 11 medalii de argint și 2 de bronz.
“Prezentarea rezultatelor proiectului a fost una foarte bună, Alexandra și Loredana au reușit să capteze atenția și interesul juriului, care a apreciat în mod deosebit soluțiile găsite și munca desfășurată de echipa de proiect. Alături de specialiștii de la ONG Mare Nostrum, cele două eleve au investigat cauzele care afectează populațiile de delfini de la Marea Neagră, încercând identificarea unor soluții de conservare”, a declarat prof. Carmen Bucovală, coordonatorul proiectului premiat.