Teatrul…la muzeu

Datorită pasiunii pentru limba franceză, trei grupuri de elevi au pus în scenă două piese de teatru foarte diferite, dar foarte bine regizate. Cu ajutorul profesorilor lor dedicați și pasionați, Gavrilă Cristina și Gheorghiu Lavinia, spectacolul de vineri, 31 mai, a fost cu adevărat un succes.

Sala era plină: părinți, elevi, bunici, profesori… toată lumea era nerăbdătoare să urmărească cu mare emoție piesele „La muzeu” și „Aligatori și canguri”.

Spectatorii au fost foarte impresionați de actorii noștri. Cei mici au fost aplaudați și apreciați de toată lumea! Eu însămi, alături de profesorii coordonatori, am fost mișcată de vibrația și atmosfera sălii.

Partea mea preferată a fost momentul special pentru elevii de clasa a XII-a, am putut simți emoțiile elevilor, părinților și profesorilor când am menționat fiecare nume: Gogioiu Albert, Gavrilă Ioana, Lipici Miruna, Basuc Ilinca și Ceaușescu Cristiana. Angajamentul lor a contribuit la succesul echipei, în spectacole din România sau din străinătate, adâncind sentimentul de apartenență la familia „Amfiteatru”.

 În acest context, cuvintele nu mai erau doar cuvinte, ci o expresie a adevăratei pasiuni pentru teatru!

 Lara Simionescu, clasa a XI-a G