Aplauze pentru trupa de teatru francofon a Liceului Teoretic Ovidius
Trupa de teatru francofon “Amphithéâtre”
a Liceului Teoretic “Ovidius”, Constanța, s-a întors de aproape două săptămâni
de la festivalul internațional de teatru francofon «Amifran», de la Arad, un
festival care face parte din rețeaua «ArtDraLA», din care face parte
și trupa noastră. Impresiile sunt încă foarte vii, bucuria de a participa la o
manifestare culturală de înaltă calitate, multietnică și multiculturală nu
poate fi cuprinsă în cuvinte. Un adevărat dialog intercultural prin
mijlocirea limbajului universal al teatrului și al dansului.
Un festival complex în același timp, care ne-a solicitat atât ca actori cât și ca spectatori. Am participat, profesori și elevi, la ateliere, la dezbateri, și la spectacole ale atelierelor.
Actorii ovidiști s-au prezentat la acest festival cu piesa « Dialogues », scrisă de Sylvaine Hinglais, montată de către profesoarele de limbă franceză Lavinia Gheorghiu și Cristina Gavrilă. Piesa de teatru este alcătuită dintr-o serie de dialoguri abstracte sau mai puțin abstracte care te fac să te gândești la iubire, putere, viață. Încercăm mereu să găsim sens în viața de zi cu zi, în succese și înfrângeri, în putere și în dragoste. Căutăm peste tot, dar uneori fără să ne uităm la propriul suflet, unde am putea găsi răspunsurile, nu?
Să-i aplaudam, așadar pe membrii trupei: Buiculescu Mihai Sebastian, Bărbieru Anamaria Cătălina, Constantin Alexandra Ioana, Cristea Maria Eliza, Anghel Miruna Teodora, Croitoru Florina Cristina, Cupcea Anastasia, Căldare Adriana, Holubeanu Maria Teodora, Hânsă Sabin Stefan, Marusciac Angela Mihaela, Papp Francesca, Piron Olimpia Gabriela, Pîrleală Andrei, Simionescu Lara, Scupra Elisa Eleni, Vasilescu Daria Maria! Felicitari!



