Eveniment educațional pentru Liceele Bilingve Francophone

ˮDe l’enseignement bilingue vers les filières universitaires francophonesˮ

La Craiova, în perioada 4-5 noiembrie 2024, s-a desfășurat reuniunea națională a profesorilor de franceză și discipline nonlingvistice din liceele cu secții bilingve francofone din România, în cadrul programului „De la învățământul bilingv către filierele universitare francofone”. Evenimentul, deschis la Colegiul Național „Elena Cuza” și organizat de Institutul Francez și Ambasada Franței, cu sprijinul Ministerului Educației și al instituțiilor locale, a reunit 49 de participanți: directori ai liceelor bilingve, profesori FLE, profesori DNL și invitați speciali, printre care Etienne Millien, director APEM (Asociația pentru Educație prin Media) , și Jérôme Damblant, inspector școlar al Academiei din Amiens. Sesiunile au inclus două axe tematice principale : Educație pentru Media și Informație (EMI) și Educație pentru Dezvoltare Durabilă (EDD), iar la Universitatea din Craiova au fost organizate ateliere practice, consolidând cooperarea educațională româno-franceză.

Evenimentul a fost  organizat de Institutul Francez din România, Ambasada Franței din România, în parteneriat cu Ministerul Educației, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Dolj, Colegiului Național “Elena Cuza” Craiova și al Universității din Craiova.

Complementar cu activitățile desfășurate la Colegiul Național ,,Elena Cuza”, în perioada 4-5 noiembrie, la Universitatea din Craiova, vor avea loc ateliere de formare în specificul limbii franceze și al disciplinelior nonlingvistice realizate de formatorii francezi Etienne Millien și Jérôme Damblant.

In cadrul întâlnirii au fost propuse doua axe de lucru și formare :

  • axa 1 EMI (Education aux medias et à l’information / Educație pentru media și informație, adresate profesorilor FLE
  • axa 2 EDD (Education au développement durable / Educație pentru dezvoltare durabilă, adresată profesorilor de DNL istorie și geografie

Atelierul FLE despre educația media și informare a fost dinamic și practic. S-au folosit activități interactive precum Kahoot, dezbateri, quizuri și au fost prezentate site-uri utile pentru profesori și elevi, care facilitează dezvoltarea gândirii critice și a competențelor media. Aceste resurse au oferit participanților instrumente concrete pentru integrarea educației media în predarea limbii franceze

La finalul primului atelier, discuția cu doamna inspector Manuela Anghel s-a concentrat pe subiecte cheie: rata de promovare la bacalaureatul francofon 2023-2024 (58% FLE, 44% DNL), formarea continuă a profesorilor DNL și propunerea unui referențial pentru „français précoce” în clase primare și gimnaziu. De asemenea, s-a discutat despre proiectul „français précoce”, care are ca obiectiv familiarizarea elevilor cu limba franceză de timpuriu, pentru dezvoltarea competențelor lingvistice și interculturale necesare în parcursul bilingv din liceu.

La axa 2, „Educația pentru dezvoltare durabilă” dedicată profesorilor DNL, activitățile au fost la fel de interactive și orientate spre practică. S-a simulat protejarea unei zone costiere inundabile din nordul Franței, iar participanții au creat proiecte și fișe de lucru, discutând soluții sustenabile prin dezbateri aplicabile la clasă. Aceste activități au oferit exemple concrete pentru integrarea dezvoltării durabile în predare, sprijinind gândirea critică și responsabilitatea ecologică.

Liceul „Ovidius” a fost reprezentat de doamna director adjunct Carmen Bucovala (participare online) și doamna profesoară Nadina Dima Aldea, care au beneficiat de informațiile și activitățile din cadrul reuniunii. Resursele obținute vor fi împărtășite colegilor și implementate în orele de limba franceză și DNL, incluzând noi metode didactice și strategii pentru educația media și informație (EMI) și dezvoltare durabilă (EDD), pentru a îmbogăți experiența de învățare a elevilor.