Între Sulmona și Constanța – Acordul “Ovidio”
Constanța, Sulmona și moștenirea lui Ovidius continuă să unească generații și comunități din două colțuri ale Europei. Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanța va colabora, alături de Primăria Municipiului Constanța, Universitatea „Ovidius” din Constanța cu Primăria și Consiliul Local din Sulmona, precum și Institutului “Ovidio” Sulmona, prin semnarea Acordului “Ovidio”.
Relația specială dintre cele două orașe este bazată pe figura lui Publius Ovidius Naso, poetul latin născut la Sulmona și exilat la Tomis. Această moștenire comună a stat la baza unor inițiative internaționale importante. Prin Acordul “Ovidio”, Liceul Teoretic „Ovidius” își asumă un rol activ în: promovarea schimburilor culturale și educaționale inspirate de opera poetului; dezvoltarea de proiecte comune în sport, cultură, incluziune socială și turism; încurajarea mobilității elevilor între cele două orașe si consolidarea unui dialog permanent între instituțiile implicate.
Acordul “Ovidio” reprezintă o punte solidă spre viitor, deschisă tuturor organizațiilor din România și Italia care împărtășesc viziunea unei colaborări durabile, în spiritul valorilor culturale europene.





