Premii la concursul CIVI-MATECA
Pe 29 ianuarie 2015 s-a desfășurat în sala Teatrului de Opera și Balet “Oleg Danovski” festivitatea de premiere a concursului CIVI-MATECA. Concursul a fost organizat de Asociația Civicum Voluntaris și s-a desfășurat în perioada septembrie 2014 – ianuarie 2015. Prin proiectul „Civi-Mateca” reprezentanţii Asociaţiei Civicum Voluntaris și-au dorit să contribuie la educarea civică a noii generaţii de copii şi adolescenţi constănţeni şi să le dezvolte gândirea creativă şi critică şi spiritul concurenţial prin utilizarea noilor tehnologii.
Juriul care a analizat și notat filmele de scurt metraj participante la Concursul Civi-Mateca a fost format din: Constantin Cumpănă – scriitor și jurnalist, Constantin Țițineanu – operator imagine, Mihaela Căruțașu – președintele Asociației Civicum Voluntaris, Anca Epure – iniţiatorul proiectului Civi-Mateca, Isabela Ștefan-Iorga – coordonatorul proiectului Civi-Mateca.
De la Liceul Teoretic ”Ovidius” au participat 5 echipe, coordonate de prof. Carmen Bucovală. Filmele realizate au fost recompensate cu următoarele premii:
Premiul III – Maria Căpățînă, Rebecca Bizadea, Clara Gîlă, Teodor Niculescu, clasa a XI-a B – filmul ”Ghidul Incepătorului în a salva planeta”
Premiul II – Alina Simicu, Sebastian Oancea, Robert Panduru, Ciprian Ioan, cls a XI-a B – filmul ”Oricine poate fi un super-erou”
Premiul I – Andreea Oltean, Cătălin Dinescu, Ștefania Zănoagă, Smaranda Vlad, cls a X a- B, filmul ”Online versus Offline în societate”
Premiul III – Diana Popescu, Oana Iliescu, Larisa Bîlcă, Mara Iliescu, cls a IX-a D – filmul ”Nu te lăsa constrâns de părerile celorlalți”
Premiul II – Ruxandra Iordache, Mihaela Șerban, Teodora Bujdoveanu, Mara Ioana Nicolae – cls a IX-a D – filmul ”Cu toții o familie”
Premiul pentru cea mai bună interpretare – Mihaela Șerban
Premiul II la categoria cel mai original film – Diana Popescu, Oana Iliescu, Larisa Bîlcă, Mara Iliescu, cls a IX-a D – filmul ”Nu te lăsa constrâns de părerile celorlalți”