Rezultate excepționale la Olimpiada Internațională a Elenismului 2026, a XI-a ediție
Cea de-a XI-a ediție a Olimpiadei Internaționale a Elenismului a avut loc vineri, la Palatul Parlamentului, reunind elevi din zece țări: Albania, Armenia, Franța, Grecia, Republica Moldova, Polonia, România, Turcia, Ucraina și Ungaria.
Lansată în anul 2014, la inițiativa Uniunii Elene din România în colaborare cu Ministerul Educației, Olimpiada Internațională a Elenismului este o competiție dedicată limbii, culturii și civilizației elene. Evenimentul își propune să cultive pasiunea tinerilor pentru limba și civilizația elenă și să creeze un spațiu al dialogului și al competiției, în care elevii să se întâlnească, să își demonstreze cunoștințele și să descopere că, dincolo de granițe, îi unește aceeași admirație pentru Grecia și pentru patrimoniul său cultural.
Organizată încă de la început sub egida Parlamentului României și a Parlamentului Republicii Elene, Olimpiada Internațională a Elenismului a devenit, de-a lungul celor unsprezece ediții, o tradiție și un reper important pentru promovarea valorilor elene în rândul noilor generații. Prin participarea elevilor din numeroase comunități și spații culturale europene, manifestarea contribuie la apropierea dintre tineri, la consolidarea dialogului intercultural și la păstrarea vie a moștenirii spirituale și culturale elene.
Anul acesta, Liceul Teoretic “Ovidius” a fost reprezentat la faza internațională a acestei olimpiade de către eleva Christina Mantas, cls a XI-a, coordonată de prof Teodorescu Angelica care ne-a spus “Pentru mine, Premiul I la Olimpiada Internațională de Limba Greacă Modernă a fost momentul în care orele de studiu, textele parcurse și dialogurile exersate în timpul pregătirii au prins, în sfârșit, contur într-un rezultat concret. A fost emoționant să-mi testez cunoștințele alături de participanți din diferite țări și, mai ales, să văd că pasiunea pentru limba greacă, cultivată pas cu pas, poate duce atât de departe. De asemenea, am fost fascinată de legătura strânsă care a luat naștere între membrii uniunii și cum limba universală nu a mai fost engleza, ci greaca. A fost unul dintre momentele în care pot spune, cu adevărat, ca m-am simțit ca acasă. Tin să le mulțumesc tuturor persoanelor care mi-au fost alături pe parcursul acestui drum minunat!”



/*php _e( 'Trackback-urile sunt inchise, dar puteti sa lasati un comentariu.', 'Ovidius 2.0' ) */?>




