Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic 4-10 Octombrie 2016

Sărbătorită în fiecare an din 1999, când a fost instituită de către Adunarea Generală a ONU, Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic este cel mai mare eveniment de popularizare a activităților spațiale dedicat publicului larg – anul trecut având loc peste 1.800 de manifestări susținute în 73 de țări, inclusiv în România.
Evenimentul World SpaceWeek este coordonat de către Organizația Națiunilor Unite, cu sprijinul World Space Week Association (WSWA).

Începând cu prima ediție, World SpaceWeek a crescut în amploare, devenind cel mai mare eveniment public din întreaga lume dedicat celebrării spaţiului.

In acest sens, Liceul Teoretic OVIDIUS Constanta și Observatorul Astronomic de pe lângă Complexul Muzeal de Stiințe ale Naturii Constanța, au organizat o suită de manifestari dedicate elevilor, părinților dar și publicului larg pasionat de Astronomie. Astfel, în perioada 4-10 Octombrie 2016, au avut loc: expoziția de machete cu nave cosmice dedicate explorării spațiului cosmic, proiecție 3D cu vizionarea Sistemului Solar și observații de noapte ale sferei cerești (în condiții favorabile ale vremii).

Activitatea s-a desfășurat la Observatorul Astronomic Constanta (zona Delfinariu) și intrarea a fost liberă.