Energy Innovation Challenge 2016

Concursul BSUN Energy Innovation Challenge 2016 – Concurs de proiecte, planuri de afaceri şi idei inovative de startup-uri în domeniul Energiei Durabile, organizat de Reţeaua Universităţilor de la Marea Neagră în colaborare cu Universitatea „Ovidius”, Cluster-ul Medgreen, specializat în ecotehnologii şi surse alternative de energie şi Cluster-ul Dunăre – Delta Dunării – Marea Neagră – 3DBS a avut evenimentul de încheiere pe 18 Noiembrie 2016.

La concurs au depus 30 de propuneri de proiecte concurenţi de la Liceul Teoretic „Ovidius”, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Liceul Axiopolis din Cernavodă, Universitatea „Ovidius”, Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Liceul de Electrotehnică şi Telecomunicaţii şi Universitatea Politehnica din Bucureşti.

Juriul concursului a fost format din: Adriana Mircea – director în cadrul General Electric România, Iuliean Horneţ – inventator, preşedinte EcoHornet SRL, Alexandru Mironov – publicist, redactor revista „Ştiinţă şi Tehnică”, şi Constantin Ciolofan – director general INAS Craiova.

Liceul Teoretic “Ovidius” a fost reprezentat de Elena Manole, Diana Nemțanu, Anna Tabacu, Ioana Teju (cu proiectul “BGS Energy“), Selma Dermengiu, Răzvan Dima, Selghiul Rașid, Bianca Avram și Adriana Ungureanu (cu proiectul “Five steps“), ambele proiecte coordonate de prof. Victor Mihalașcu; Rareș Stoica și Semina Vefa (cu proiectul Îndepărtarea petrolului și combaterea poluării în cazul eșuării tancurilor petroliere) și Diana Popescu și Anca Mita (cu proiectul “Blue Wave“), ambele proiecte coordonate de prof. Carmen Bucovală. Proiectul “Blue Wave” a fost selectat pentru a fi prezentat în finala concursului.






Switch to our mobile site