Simpozion National “Responsabilitate Publica în Educație”, ediția a VIII a
Simpozion National “Responsabilitate Publica în Educație”, ediția a VIII a
Duminica, 29 ianuarie 2017, s-a desfășurat la Liceul Teoretic “Ovidius” a VIII a ediție a Simpozionului National “Responsabilitate Publica în Educație”, organizat sub egida Ministerului Educației Naționale, alături de Institutul de Științe ale Educației, SNSPA – Facultatea de Comunicare și Relații Publice, Liceul Teoretic “Ovidius”, Colegiul National de Arte “Regina Maria” și Fundația pentru Promovarea Competentei Magister.
Secțiunile acestei ediții au vizat teme generoase, legate de: Gândirea critică în predarea disciplinelor/științelor; Ce înseamnă o Școală curată? sau Exemple de bune practici care definesc o Școală de succes!; Competențele transferabile – sau ce trebuie să formăm în școală; Meditațiile – un rău necesar?; Despre școală, elevi, părinți, educație, reforme și nu numai; Relații publice în școli.
Cei 120 de participanți au prezentat lucrări care au atras atenția asupra preocupărilor cadrelor didactice de optimizare a activității profesionale.
Președintele de onoare al acestui simpozion, academicianul Marian-Traian Gomoiu, în prefața volumului de lucrări “Responsabilitate Publica în Educație”, sublinia că “școala nu trebuie să rezolve problema hamletiana “a fi sau a nu fi” ci să se axeze pe imperativul timpurilor moderne “A ști”!”