„Make Sense” – proiect de antreprenoriat social la Liceul Teoretic „Ovidius”

Partener în cadrul proiectului Erasmus+ KA 201, proiect de parteneriat strategic în educația școlară (no 2020-1-IT02-KA201-079793) cu titlul „Make Sense – Social Entrepreneurship for School Education”, Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanța a fost reprezentat, la întâlnirea de proiect din Belfast, Irlanda de Nord, în perioada 22-23 februarie 2023, de către prof. Rodica Crăciun și Alina Roxana Chirilă.

Întâlnirea, organizată la Malone Integrated College din Belfast, a avut mai multe obiective, cele mai importante dintre acestea fiind concluziile referitoare la etapele deja încheiate, precum și planul de acțiune pentru etapa care urmează, etapă ce se va finaliza prin elaborarea unui manual de antreprenoriat social ce va fi util profesorilor la clasă, document realizat prin contribuția experiențelor școlilor din țările partenere (România, Italia, Irlanda de Nord și Slovenia).

Antreprenoriatul social este o abordare a indivizilor, a grupurilor, a companiilor nou-înființate sau a antreprenorilor, în care aceștia dezvoltă, finanțează și implementează soluții la probleme sociale, culturale sau de mediu. Obiectivul proiectului Make Sense este acela de a introduce antreprenoriatul social în școli nu atât ca disciplină de studiu cât ca oportunitate de dezvoltare personală pentru elevi, obiectiv ce deja se concretizează în cadrul Liceului Teoretic „Ovidius” prin proiectele dezvoltate de elevi, în cursul acestui an școlar.