Elevii Liceului „Ovidius” premianţi la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti

În luna mai 2012, la Facultatea de Inginerie şi Managementul Sistemelor Tehnologice, de la Universitatea Politehnică Bucureşti a avut loc Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti unde un echipaj al Liceului „Ovidius”, Constanţa, a obţinut premiul I pentru lucrarea ştiinţifică „Puterea Cuvântului asupra Materiei Vii” la secţiunea pentru elevii de liceu.

Echipajul format din elevii Costaş Iuliana, Ianca Bogdna-Laurentiu şi Turlan Anca-Elena, sub îndrumarea doamnei  prof. Petcu Antonia – Diana a impresionat atât comisia de examinare cât şi publicul prin ingeniozitate, creativitate şi acurateţe ştiinţifică.

„Sesiunea de comunicări ştiinţifice a fost momentul de testare şi de afirmare a unei munci de aproape un an”, a declarat eleva Costas Iuliana. „Ne-am alăturat pe rând proiectului, din curiozitate ştiinţifică şi din pasiune pentru subiect. Cu entuziasm, încredere şi o frântura de emoţie am prezentat proiectul nostru în faţa amfiteatrului. Nici ca mai conta dacă aveam să câştigam sau nu, căci după primele minute de prezentare reuşisem sa atragem atenţia tuturor celor prezenţi şi să ne transmitem mesajul, ceea ce ne făcea să ne simţim câştigători.”

Pentru Liceul Teoretic „Ovidius” este a treia participare la aceasta manifestare ştiinţifică de înalt nivel. De fiecare dată elevii liceului au fost recompensaţi cu premii. Premiul I a fost obţinut în sesiunea mai 2009 de către eleva Cristina- Florina Zotica cu lucrarea „Obţinerea Sticlei în Laborator” iar premiul II a fost obţinut de echipa formată din Alexandra Prodanescu şi Andrei Ispir în mai 2011 pentru lucrarea „Influenta Vibraţiilor asupra Procesului de Cristalizare”

     „Toate lucrările de cercetare ştiinţifică realizate în laboratorul de chimie al Liceului „Ovidius” au implicat multe luni de muncă susţinută de documentare ştiinţifica şi experimentare practica. Elevii liceului au demonstrat pasiune pentru munca de cercetare ştiinţifică, probând spirit de echipa, reflecţie şi spirit practic, iar pregătirea lor teoretică a dus la descoperirea unor fenomene fizico-chimice foarte interesante. Liceul „Ovidius” este mândru de performanţele deosebite ale elevilor săi obţinute atât în cadrul concursurilor şcolare, cât şi la manifestările ştiinţifice.”, a declarat prof. Petcu Diana Antonia.






Switch to our mobile site