În urma aplicației depuse și a vizitei de lucru a delegației din partea Ambasadei Franței la București și a Institutului Francez, liceul nostru a intrat în rețeaua celor 25 de licee bilingve existente în acest moment la nivel național. O mare onoare dar şi rodul  implicării asidue ale doamnelor director, profesorilor de limba franceză (FLE) și a  profesorilor de discipline nonlingvistice ( DDNL), foarte buni cunoscători, pasionaţi  ai limbii, culturii şi civilizaţiei franceze.

28 – 30 octombrie 2021,  Liceul Teoretic « Ovidius », recent acceptat în această reţea a debutat la seminarul anual dedicat acestei filiere. Echipa a fost reprezentată la secţiunea A de Carmen Bucovală, director adjunct şi professor DDNL, specializarea biologie, Nadina Dima-Aldea, responsabil secţia bilingvă, Cristina Mihălţeanu profesor  DDNL, specializarea geografie,  Anişoara Paris profesor DDNL, specializarea istorie  şi Mariana Popovici profesor de limba franceză, care a participat la parcursul B, dedicat profesorilor FLE.

Mai mult de 30 de directori şi profesori de licee bilingve au fost invitaţi la acest seminar în cadrul caruia s-a discutat  despre dezvoltarea învatamantului bilingv francofon în România, proietele derulate în liceele cu predare bilingvă, parteneriatele cu instituţiile şi şcolile franceze evoluţia si perspectivele reţelei bilingve, constituirea unei noi cărţi a secţiilor bilingve ( Charte des sections bilingues), promovarea certificatelor DELF, orientarea elevilor către învăţământul francofon şi francez.

/